RSS

Arhive pe etichete: creanga

Vitejiile lui Ion Creangă

de George Călinescu,

Album Literar Gastronomic editat de revista Viaţa Românească, Bucureşti, 1982

…Dar mai ales începu să mănânce. Dupa ce îşi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi de putină şi muşchi afumat de porc în podul şindrilit al casei, mâncă bucate humuleştene, însă mai ales sarmale şi plăcinte cu poale-n brâu făcute cu julfă. Hâlpavul care în sat făcea ochi dulci fetelor fecioare, înveselindu-le cu dinţii de fasole şi barbă de lână, spre a le mânca purceii fripţi şi alivencile, mânca asemeni unui lup flămând. Spre a se deosebi de „fârlifuşii de pe la târguri, crescuţi în bumbac”, ca adevărat „românaş” face isprăvi nemaiauzite, de basm, care-i dădură o faimă de Flămânzilă. Nu-şi pierde vremea cu o „zămoreală”. El nu se încurcă, asemeni boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava.El mănâncă odată zece ouă, o strachină de prune, o oală de porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare, cu acea plăcere de a mesteca alimente de tot felul care este a mâncăcioşilor şi a vitelor.

Ca şi Flămânzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea birtaşului înspăimântat şi ţipă că-i e foame. cere toate mâncărurile ospătarului, înghiţind câte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, bând o carafă de vin şi o cofiţă de apă rece şi se scoală uşurat de la masă, zglobiu.El se aşează pe vine în faţa unei mămăligi pântecoase şi o înghite cu brânză, udând-o iarăşi cu vin şi apoi cu altă cofiţă de apă.

Slăbit de post doftoricesc, cere o pâine întreagă, o găina fiartă cu usturoi, un castron cu sarmale, opt plăcinte cu caş şi o ocă cu vin. După scaldă e mai pofticios. Atunci mănâncă tot ce găseşte la han, bea de la ţărancă o oală de lapte dulce, mănâncă de la un ovrei un ceaun de păpuşoi fierţi, gronţăind boabele ca mascurii, apoi se aruncă în apă şi se bălăceşte mulţumit. Unui prieten îi vine leşin de această privelişte nemaivăzută.

Crapul pus de cuscri pe masă îl mănâncă tot. La Neamţ, la mânăstire, strânge bureţi şi-i dă rudelor să-i gătească. Mănâncă lacom, neinvitând pe nici unul, spre a nu i se împuţina porţia, apoi toţi, afară de el, dau semne de otrăvire. Creangă cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strângând vardiştii din târg, îşi duce băiatul în cârcă la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine. Numai acasă, la masa obişnuită, Creangă este mai cumpătat. La masă, Creangă nu manca mai mult decât o oală cu găluşte făcute cu păsat de mei şi cu bucăţi de slănină, o găină friptă pe ţiglă de lemn şi undită cu mujdei de usturoi iar pe desupra şindilea cu o strachină de plăcinte moldoveneşti, zise cu poalele-n brâu, însă ca băutura el se mulţumea cu o cofiţă de vin amestecat cu apă.

Către patruzeci de ani trupul lui Creangă începe să se umfle. Subţirele diacon de altă dată, cu ochi albaştri patrunzatori şi bărbiţă mătăsoasă de faun, se puhăveşte la faţă şi capătă ochi mici osânzoşi. Părul încă lung, dat popeşte pe spate, şi hainele goase de şeiac îi dau înfăţişarea greoaie de matahală. Cu pălăria pe ceafă, cu băţul cioturos în mână, el merge drept…

Reclame
 
 

Etichete: , , , , ,

Cu Creangă şi Eminescu la Bolta Rece

Legendele traiesc si strabat fruntariile vremii cu si fara povestitori. Nu au nevoie de arhive si nici de crainici, ci doar de noroc. Existenta lor tine de ecuatii neinventate, de intamplare si destin. Despre legende este vorba in cele ce urmeaza, unele care alcatuiesc centrul de gravitatie al culturii romane. Vom sta, asadar, la povesti cu Eminescu si Creanga, la Bolta Rece din Copoul Iasiului, sa bem vin rosu din carafele pivnitelor literare si sa ne afumam putin cu legendele lor.

Unele legende spun ca pivnitele supraetajate din beciurile Boltei Reci sunt de pe vremea lui Stefan cel Mare, ca acest labirint de coridoare plin cu sticle si butoaie de vin mergea cativa kilometri pana la Cetatuia si pana dedesubtul Casei Pogor, unde s-au nascut Junimea si mai tarziu Muzeul Literaturii Romane din Iasi. Basm sau realitate, cramele astea exista la limita legendelor, asa cum despre tunelurile de sub Casa Poporului se spune ca duc direct spre aeroport. Iar multi jura cu mana pe inima ca asa stau lucrurile. In spatiul fabulos al subteranelor, era imposibil sa nu se nasca miracolele. La Bolta Rece s-a ales ca ele sa fie Eminescu si Creanga. Cei doi au petrecut multe ceasuri in hrubele celebrei carciumi din Iasi, unde, asa cum spune si numele sau, la adapostul boltilor reci, povestile se conserva lesne, iar vinul devine nemuritor.
Carciuma Bolta Rece (n.1786) este de fapt o veche casa romaneasca, cu pridvor, prispa, curte si beciuri cu firide, cu bucatarie si cuptor, cu dragoste si amicitie, cu tot ce-i trebuie unei asezari ca sa faca istorie. Pe-aici, timp de doua secole, alaturi de petrecareti comuni, de politicieni, gazetari, artisti, s-au perindat cei mai mari clasici ai literaturii romane. Alecsandri, Eminescu, Caragiale si Creanga, impreuna cu ceilalti junimisti ai Convorbirilor literare, au transformat rapid localul intr-un veritabil panteon cultural. In secolul urmator, ei vor ajunge in manualele scolare ale romanilor, la care li s-au adaugat de-a lungul vremii Maiorescu, P.P. Carp si scriitorii si artistii Iasiului din deceniile urmatoare.

Pe laviti de lemn, cu bratele rezemate pe o masa si cu o bardaca de vin intre ei

“Era o placere pentru ei, povesteste contemporanul celor doi prieteni, scriitorul Neculai Timiras, sa se aseze intr-o odaie din fundul unei crame, pe laviti de lemn, cu bratele rezemate pe o masa si cu o bardaca de vin intre ei… Pana la urma, au sfarsit prin a face nopti albe la Bolta Rece, stand de vorba despre literatura, istorie si folclor”. Un alt memorialist, Petru Rezus, noteaza: “De multe ori, dezbaterile lor incepeau pe prispa din Ticau, sub ochii Tincai Vartic (nevasta lui Creanga, n.n.), iar apoi continuau intr-o crama periferica din Tatarasi, Pacurari, Nicolina sau, de cele mai multe ori, la Bolta Rece, unde era vad bun, iar friptura la fel de rece ca si vinul”! Dar cum a inceput prietenia dintre ei? Scrierile vremii povestesc ca cei doi amici s-au cunoscut la Iasi. In 1873, Eminescu s-a intors in vechea capitala moldava, dupa ce-si intrerupsese studiile la Berlin si Viena. Era anul cand Junimea implinea 10 ani de existenta. Profitand de scurta guvernare a Partidului Conservator, Titu Maiorescu ii ofera un post de revizor scolar la Vaslui. Dar pierderea alegerilor i-a adus pe liberali la putere, acestia destituindu-l pe proaspatul revizor (se practicau si atunci numirile politice!). In situatia data, mentorul Junimii l-a chemat pe Eminescu la Iasi, in calitate de colaborator al revistei “Convorbiri Literare”, pentru a-l ajuta, inca o data, sa-si castige painea de toate zilele. In schimb, Creanga era stabilit in vechea capitala a Moldovei de cativa ani buni. Dupa ce terminase seminarul teologic, humulesteanul se raspopise, insurandu-se cu Tinca Vartic, care mostenise, dupa moartea primului sot, faimoasa bojdeuca din Ticau. La inceputul sederii sale la Iasi, Eminescu a locuit la “Trisfetitele” (trei sfinti = trei ierarhi), unde a primit vizitele lui Caragiale, Slavici sau Creanga, ultimul fiind adus de o cunostinta comuna a celor doi viitori prieteni. Putin mai tarziu, Eminescu l-a luat pe Creanga la sedintele Junimii, unde echipa de petrecareti i-a descoperit nu numai talentul, ci si umorul, impreuna cu pofta de viata. Asa a inceput totul…
Asa ca, mai vechi in Iasi, Creanga descoperise crama pierzaniei inaintea prietenului sau, care frecventa mai mult saloane literare si intruniri politice decat bodegi. Treptat, insa, poetul s-a alaturat trupei de la Junimea si a inceput sa mearga tot mai des la Bolta Rece. Aici, intalnirile nocturne de la Bolta Rece s-au transformat intr-o frumoasa legenda si boema literara, poate cea mai frumoasa din intreaga literatura romana.

Agapele junimistilor

Acesti mari creatori erau adevarati connaisseuri si poeti ai vinurilor si bucatelor moldovenesti. Iacob Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii, membru al Academiei, profesor, critic literar si om politic de seama, era, in acelasi timp, si un excelent amfitrion al agapelor literare ce se intamplau frecvent pe la Bolta Rece sau prin alte locuri. Calitatile sale incontestabile de gurmand notoriu au facut din el un lider respectat printre camarazii de petreceri bahice, carora Negruzzi le spunea „petreceri betive si de mancari mari”. Scriitorul era sufletul acestor ospete. Se zice ca, dupa ce-si satura oaspetii („junimisti vechi si noi – tot o ciorba”, spunea el) cu vestitele borsuri, Negruzzi se apuca de intocmit meniuri gastronomico-literare, cum este acesta, de exemplu: Raci retrograzi, Bou ingrasat pe noile izlazuri, Fasoleli englezesti, Curcanul lui Penes la frigare, Cronica Convorbirilor literare cu otet, piper si sare, Pe gheata… la Bulevard, Pampleziruri, Branza dregatoreasca, Fructe din noua lustri de activitate literara, Cafele aforisite, Dragasani de la Bolta Rece. Sigur, vinul nu lipsea de la masa. Acesta era produs al podgoriilor de pe dealurile Socola si Copou, unde se aflau viile marilor familii de boieri, printre care si ale lui Negruzzi. Trebuie sa stiti ca primul festival de poezie Mihai Eminescu, din octombrie 1968, s-a incheiat in cladirea restaurantului de pe ulita Rece, ca un omagiu adus inaintasilor boltangii. S-au auzit atunci glasurile lui Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Stefan Augustin Doinas, Dumitru Radu Popescu, George Lesnea, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar si multi altii.
Aici, acum, la acest restaurant boieresc, bucatele sunt, unele, facute dupa retetele din anii Junimii. Atmosfera are o incarcatura speciala, de legenda si de fabulos. La Bolta Rece, dupa un pahar cu vin rosu, moldovenesc, simti ca te duci in timp, in spatiul de legenda al boemelor de altadata si al prieteniilor nemuritoare.

Maria Oprea  (http://www.alar.ro/n48/spiritualitate-c318/cu_creanga_si_eminescu_la_bolta_rece_a_junimii-s580.html)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 ianuarie 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , ,