RSS

Arhive pe etichete: bolta rece

Cu ce ne dregem dupa chef? Solutii de la BOGDAN ULMU

A…Da’ cu ce, bre?! Cu aspirină? Cu gheaţă la tîmple? Cu…”ţinut de cap” & elegant „răstit la bocanci”? Nu face de noi, sensibili cetitori!

1) Potrocul ;  ciorba cu (de) potroace ; aia despre care Sadoveanu vorbea atît de frumos, încît parcă-ţi venea să o hăpăi zilnic, chiar şi cînd nu erai mah mur! Zama cu pricina, musai să fie dintr-o puicană durdulie, şi nu înşelată cu H2O, ci cu o fermentaţie savantă de tărîţe de grîu & mei. Să se pună la fiert şi-o crenguţă de cireş ( aşa, să se bucure niponii machitori). Şi după ce e depusă pe cuptor,  la căldură, gospodină să clevetească bîrfe la adresa norei. Numai aşa iese acreala suficientă!…

2) Burta : ergo, ciorba de burtă. Fierbe minimum şase ore, însă! Da’ ce, chiar nu aveţi treabă prin oraş în aiste şase ore?!…Burta musai să fie albă şi cu muchie ; băgaţi şi un os mare de vită, de la picior; ţelină, ceapă, ardei iute;  o frecaţi cu sare grunjoasă şi o tăiaţi fidele de un centimetru lăţime şi 5-6 cm. lungime. Gălbenuş crud, în farfurie. Smîntînă şi alt ardei iute. Oţet & usturoi  pentru potriveală. Şi, pentru Dumnezeu, nu mai puneţi bre, morcov în schimbea (cum zic turcii), căci îi dă o culoare atipică şi un gust dulceag, i nadecvat!

3) Ceai de mentă ; mult şi rece ; cu foarte puţin zahăr; şi cu smîntînă groasă;

4) Piftia (Răcitura) : dar să nu fie de porc! Ci de cucoş, ori gîscă; de curcă sau găină. În plus, să aibă multă zamă. Şi un sos lejer de hrean, vag/înroşit de sfeclă. Ori de oţet în care a adormit o ciuşcă. Şi să fiarbă răcitura aiasta la foc mic şi, dacă e posibil, să se pună şi tîrtiţa la fiert, să îndulcească has modia…;

5) Ciorba rece (fără…foc!) : e cea mai simplă din lume ; sau a mai complicată. Because n-are de-a face cu aragazul, bre! Se face astfel, gospodini & gos podine : într-un litru de moare (zamă de varză), ori de suc de tomate, ori de borş proaspăt,  se pun  ceapă răzuită, morcov ras,  ţelină tocată mărunţel, hrean bucăţele mici , boia, sare, piper, ardei murat iute. Se amestecă totul bi ne şi se duce-n ger două ore.

6 ) Bere rece, multă & proaspătă : cu oleacă de sare. Ori, cu puţin schwepps. Pînă…”la loc comanda”!

B. …Băutura (chiar şidupă scumpire!) e duşmanul plictiselii, nu? Şi dezleagă limbile! (la-nceput).

Mă rog…Dar ce ne facem a doua zi, cînd ni se pare că avem capul mai mare şi mai greu, iar cînd zboară un ţînţar … parcă că trece un supersonic, la 5 metri de noi !

Citeam, recent, în aceste pagini, că pentru „dres” sunt recomandate nişte ceaiuri de mentă, reci. Sigur, ar putea  fi o idee. Dar nu e singura. Deci, ar mai urma să ne reamintim…

POTROCUL

Adică, ciorba de potroace. Se opresc de la găină doar picioarele, gîtul, aripile, pipota, inima şi ficatul. Sadoveanu  alinta borşul ăsta în fel şi chip, precizînd că puica dodoloaţă şi galbenă, nu se bagă în apă, ci într-o fermentaţie de tărîţe de grîu şi mei (merge şi borşul!). Se adaugă şi o creangă de cireş. Se pune puţină grăsime de pasăre. Se acreşte şi se iuţeşte. Se bea fierbinte şi se transpiră, blestemînd ideea de-a sări peste cal cu băutura, tocmai vara, cînd soarele te păleşte-n creştet de nici nu mai ştii unde te afli & de ce…

BURTA

Ciorba de burtă tradiţională. Numai că fierbe minimum 6 ore! Şi nu e simplu de făcut, căci tre’ s-aveţi o oală de minimum 12 l. (ca să iasă gustoasă)!

Mai bine o serviţi la cîrciumă. Da’ şi-acolo e gata abia după ora 11!

Mai e o soluţie : cumpăraţi-o la plic, ori la conservă (se găseşte la orice market). Şi potriviţi-o bine din oţet, usturoi, gălbenuş şi ardei iute. Tot fierbinte se serveşte, pîrdalnica…

CIORBA FĂRĂ FOC

Ideală! Şi nu greu de făcut: într-un litru de zeamă de varză, borş, ori suc de roşii, puneţi ceapă răzuită mărunt, ţelină dată şi pe răzătoare, morcov şi hrean – idem, mărar, pătrunjel şi tarhon verde, finuţ tocate. Boia, piper alb şi sare grunjoasă. Daţi-le cu mixerul şi băgaţi-le în congelator. După două ore, beţi conţinutul şi întrebaţi, naiv : pe cine durea capul acum 5 minute?!…

Dacă e iarnă, merge şi o răcitură de cocoş, filtrată, cu gelatină în exces, cu mult sos subţire de  hrean şi oţet.

Dacă e vară, mai încercaţi cu suc de roşii, dres cu un gălbenuş, lămîie şi piper . Ori citronadă din două lămîi, apă minerală şi chiar cu o aspirină.

Dar, fie iarnă, fie vară, e sfîntă, pentru dres, o bere blondă, rece şi proaspătă.

Mai e o variantă: pîine cu unt şi miere.

Cel mai înţelept (şi economicos!) este să nu aveţi nevoie de aceste sfaturi…

Preluare din volumul de “atitudini, amintiri si voluptati culinare” intitulat NU TRAIM CA SA MANCAM!?…semnat de BOGDAN ULMU,  om de teatru, profesor universitar si gastronom impatimit. www.bogdanulmu.eu

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 martie 2012 în Gastronomice

 

Etichete: , , , , , ,

O primavara frumoasa!

Culoarea rosie simbolizeaza iubirea, iar albul divinitatea.Martisorul, o impletire a unui snur in rosu si alb simbolizeaza rentoarcerea la viata, renasterea, culoarea primaverii si a iernii care se impletesc intr-un talisman aducator de noroc si bunastare. Doamnele si domnisoarele care vor sarbatori 1 Martie la Casa Bolta Rece , vor primi din partea noastra cadou Reducerile lui Martisor

Începutul lunii Martie readuce unul dintre cele mai vechi şi frumoase obiceiuri româneşti – Mărţişorul. Închinată femeilor, sărbătoarea Mărţişorului,o datina cu o vechime de peste 8000 de ani, ramane vie si continua sa ne bucure la inceputul primaverii, marcand inca de pe vremea stramosilor nostri Anul Nou, sarbatorit la vremea aceea la 1 Martie, o sarbatoare dedicata zeului Marte, ocrotitorul câmpului şi al turmelor, căruia îi sunt dedicate sărbătorile primăverii, florilor şi fecundităţii naturii.

 

Etichete: , , , , ,

Parjoale moldovenesti

Al. O. Teodoreanu – Gastronomice

Anisoara (Vaslui) catre Marioara (Buenos Aires)

Imi scrii ca ti s-a facut dor de parjoale moldovenesti si ca nu mai stii cum se fac. Tu zici ca de zece ani de cand ai parasit Vasluiul, ca sa iti urmezi, dupa pravila, sotul, peste mari si tari ai uitat. O fi, dar nu cred. E mai probabil ca n-ai stiut niciodata sa faci parjoale. Nu te supara, ca si eu am fost victima aceleiasi vane iluzii. Eram convinsa ca stiu sa fac parjoale. Himera! Nu stiam nimic. De asta m-am incredintat usor si repede, bagand furculita in prima parjoala iesita din mana mestera a lui Vasile bucatarul, vecinul meu.

Are optzeci de ani trecuti si e pensionar.E originar din Cioca-Boca, un catun, daca ti-aduci aminte, pe langa Tibana. Cu toate ca in cei sapte ani batuti pe muche cat a fost „sef” pe un navir de cursa lunga, a devenit poliglot si cu gusturi cosmopolite, cand vine vorba de bucataria moldoveneasca, Vasile bucatarul devine sovin de o peremptorie intransigenta regionalista, de un fanatism feroce si exclusiv. De aceea, cand l-am intrebat cum trebuie tocata carnea pentru parjoale, cu masina sau cu satarul, a sarit ca ars:

– Satar? la parjoale? unde s-a mai pomenit? Toace ei cu satarul la Bucuresti mititeii, daca vor, si chiar sarmalili celi ali lor lunguiete si cucurechi murat, dar parjoala moldoveneasca sa n-o stropseasca!

Si-acum, iaca ce m-a invatat Vasile:

In ceea ce priveste carnea, popreala nu-i: poti face mata parjoale si din carne de vitel si de miel si de pasare (gaina, rata, piept de gasca si chiar curcan, cum binevoiesti). Prajoala batraneasca insa, numai din carne de vita sau vitel (cel mai bine), amestecata cu porc va s-o faci, a grait Vasile, altfel, nu.

Si iata cum:

Treci carnbea prin masina de doua ori.A doua oara adaugi: miez de paine muiat in lapte, sare, piper, marar, patrunjel fin tocat si prajit in unt. Dupa ce ai scos tocatura a doua oara din masina mai pui mata numarul necesar de oua (la 1/2 kg carne, 2 oua), freci fundul vasului in care pui tocatura c-un bot de unt proaspat de marimea unui ou de rata, adaugand (ad libitum) si un cartof ras pe razator.

Odata tocatura bine amestecata, presari fundul de lemn pe care lucrezi carnea, cu posmag (pesmet pisat daca ai uitat cum se zice la Vaslui). Iei cate o lingura de tocatura si o tavalesti pana ce ii dai forma sferica. Dupa asta, turteste tocatura cu un cutit lat, pana ce sfera se reduce la latimea unui deget aratator mai plinut. Ajuns aici, pregatesti tigaia in care ai lasat sa se topeasca o bucata buna de unt proaspat.

Cand da untul in clocot, asezi parjoalele in tigaie si le pregatesti pe ambele parti, pana ce se rumenesc cat trebuie (aici e aici!). Dupa ce s-au rumenit le scoti cu lingura gaurita si le potrivesti frumusel pe farfuria (calda) pe care vor fi servite. Tot mestesugul e ca parjoala sa fie rumenita pe dinafara si mustoasa pe dinauntru.

Garnitura clasica e piureaua de cartofi sau, cand apar cartofii noi, opariti cu unt. o parjoala moldoveneasca nu trebuie sa intreaca in lungime o carte de joc, mi-a spus Vasile, trei degete normale in latime, si sa fie de grosimea unui index de „boxer” categoria cocos (Vasile e sportiv).

Noroc la foc si pofta buna la mancare!

 

Etichete: , , , , ,

Istorii pitoresti despre vechi bucatari (1)

Epoca spaniola

Cele mai multe dintre meseriile legate de mâncare şi băutură „au ieşit târziu la uliţă”,
vorba unui cronicar muntean. În secolul al XVIIIlea, în plină epocă fanariotă, relaţiile sociale pe care le producea comerţul cu hrană arătau cu totul altfel decât ne închipuim noi astăzi. Tocmai de aceea ni s-a părut instructiv să evocăm acele timpuri pline de istorii pitoreşti despre vechii bucătari şi arta culinară de altădată.

Ştiinţa şi rangul bucătăriei

Am împrumutat aceste cuvinte pentru titlul de faţă din memoriile epistolare ale lui Ion Ghica, în scopul transcrierii unui citat sugestiv din clasicul român.

În vechime, curtea boierească nu cumpăra nimic din afară, dintr-ale gurii, poate doar mirodenii şi pometuri rare, care la noi nu se găseau, iar la trebuinţă, boierul putea să închiză porţile mari şi să trăiască luni întregi cu familia,cu slugile şi cu oamenii casei, optzeci şi o sută de suflete, fără să aibă nici cea mai mică nevoie de cei de dincolo zidului împrejmuitor. Avea mălai şi făină în ambare, cămara lui gemea de tot felul de băcănii şi sărături, iar în ţigănia moşiei avea franzelari, croitori, cizmari. Livada întinsă pe o jumătate din împrejmuirea fortificată rodea în adondenţă cireşe pietroase, caise cât pumnu,piersici roşii, struguri tămâioşi şi razachie, mere domneşti şi pere bergamote. În vremea rece a anului toate astea se prefăceau în magiun, marmeladă, dulceţuri, compot, vişinap, rachiu, ţuică şi vin. Râmătorii treceau la afumătoare şi vânatul la marinate. Cu asemenea alai de mâncare n-aveai grija molimelor sau a răzmeriţelor!

Numeroasa şi pestriţa suflare ce se îndestula cu astfel de bucate, pe lângă casa boierului Dudescu, căci despre acesta scrie Ion Ghica în rândurile citate, mişuna între „hotarele unui izlaz de ocol” aflat chiar în inima Bucureştiului de azi… „Coprinsul loc în târg începea de la Antim, mergea pă lângă Sfinţii Apostoli, trecea gârla până la Turnu Colţii, se lăţea spre sud şi apus, apucând şi o parte din Dealu Spirii. Astăzi (la mijlocul secolului al XIX-lea – nota red.) o bună bucată din vestita moşie este mahalaua Dudescului”. Tot clasicul precizează: „Bucătarii, care găteau pentru atâtea suflete, ocupau, dară, între meseriile curţii, un rang însemnat, iar gătitul era socotit aproape o ştiinţă.”

Bucătăriile erau monumentale, cu multe încăperi, fiecare având felurite întrebuinţări. Ion Ghica le numeşte „opere de arhitectură”, fiind, după casa boierească însăşi, „cele mai însemnate clădiri, cele mai îngrijite şi cele mai des cercetate”, de unde deducem că mâncarea şi mâncatul erau mai dese şi mai importante, la acea epocă, decât obştescul spălat şi curăţenia, în general.

sursa: http://bucataria.realitatea.net/articole/427/istorii-pitoresti-despre-vechi-bucatari

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 februarie 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , ,

Sarmale moldoveneşti (reţeta lui Păstorel)

Sarmalele se fac si cu varza acra, dar cele facute cu varza dulce nu numai ca au un gust mai fin, dar fac reverenta oricarui vin de clasa mare. O sarma de varza acra in fata unui Chambertin, Romanée-Conti sau Nuits St. Georges evoca imaginea grotesca a unei spalatorese cu picioarele goale si manecele sumese, pregatindu-se sa execute o gavota cu un marchiz cu peruca pudrata pe o arie de Lulli.

Preparatia incepe prin oparirea foilor de varza proaspata cu bors. Sarmalele se fac numai cu virful foilor.

Tocatura se face din carne de bou (cind vom alunga oare vaca din bucatarie?) de la coada si carne de porc grasa. Se taie carnea in bucati mici si se trece o data prin masina. Se trece apoi a doua oara prin masina si se adauga: un miez de piine muiat in lapte, sare, piper, putina ceapa taiata foarte marunt si prajita in unt, putina verdeata tocata marunt (patrunjel si marar) si doua oua bine batute.

Cu aceasta compozitie se invelesc (termin consacrat) sarmalele, care nu trebuie sa intreaca in dimensiune o nuca de marime mijlocie. Mestesugul executantului consta in potrivirea umpluturii. Ea nu trebuie sa fie nici prea strinsa in foaia de varza (plumb), nici prea in voie (se desfac sarmalele). Se pune pe fundul unui vas un strat de varza taiata fin si deasupra se aseaza sarmalele, presarind intre ele boabe de piper negru. Deasupra sarmalelor, alt strat de varza taiata fin. Pe straturile de varza se pot pune felii de rosii si chiar ardei verde.

Aici intervine iar o chestie de gust: unii fierb sarmalele in bors, altii in vin. Recomand alta procedara: sa se fiarba innabusit in zeama de carne, pina ce scade lichidul la mai putin de jumatate.

Se scot de la foc si se duc la beci (nu in pivnita cu vinuri) sau alt loc racoros.

Asta pentru prima zi.

A doua zi. Se toarna peste sarmale o sticla de Cotnar vechi in care s-a diluat o buna cantitate de bulion italienesc (pasta de rosii) si se pune vasul in cuptor, sa fiarba mocnit si sa se rumeneasca putin. Cu zece minute inainte de a se servi se adauga doua linguri de unt proaspat.

La sarmalele preparate in acest fel, vinul rosu e de rigoare.

din Al. O. Teodoreanu – DE RE CULINARIA

 

P.S. Iata si textul original

Sarmalele (Adevărul literar și artistic 1933)

“Înscriind titlul de mai sus, am fost stăpânit de o clipă de nostimă viziune.
Mă vedeam în haina de ceremonie, debitând cele ce urmează în fața unui cerc de gospodine și de profesoare de bucatarie. (…) Cucoanele sunt îndeobște susceptibile chiar dacă, nu mai ales, în materie de bucătărie, și fiecare în parte, e convinsă că singura rețeta bună e aceea pe care o știe ea și că alta nu poate fi. (…)

Sarmaua, de pildă, e o măncare turcească. Dar așa cum o face turcul, s-o mănânce el. Nu văd de ce ne-am simți noi obligați tocătura de berbec cu orez și stafide (asta e sarmaua la origine), foi de vița, spanac sau ștevie. (…)

Un amănunt: acelora care apreciază mâncările onctuoase le recomand următoarele: să taie grăsimea de la o șuncă și să puie în fiecare sarma câte o steluța de grăsime. (…) Cu zece minute înainte de a se servi, se adaugă două linguri de unt proaspăt. (…) Slănina afumată pusă pe straturile de varza nu e rea, dar ia mult din finețea acestei mâncări, care (repet) este și trebuie sș rămână un plat de gourmet.
La sarmalele preparate în acest fel, vinul ros e de rigoare. Se-nțlege că un vin de trei-patru ani, bine născut, bine ținut și echilibrat. Fără îndoială, vinurile de Bourgogne sunt ideale. Cum idealurile sunt inaccesibile, ne putem mulțumi cu un Nicorești, Dealul Mare, Valea Călugărească sau Corcova”. Pe urmă, vorba cântecului:

Un deux, un deux
A la santé des amoureux!
Bouvons un coup, bouvons-en deux!”

Poftă bună vă doresc!

 

Etichete: , , , , ,

Cu Creangă şi Eminescu la Bolta Rece

Legendele traiesc si strabat fruntariile vremii cu si fara povestitori. Nu au nevoie de arhive si nici de crainici, ci doar de noroc. Existenta lor tine de ecuatii neinventate, de intamplare si destin. Despre legende este vorba in cele ce urmeaza, unele care alcatuiesc centrul de gravitatie al culturii romane. Vom sta, asadar, la povesti cu Eminescu si Creanga, la Bolta Rece din Copoul Iasiului, sa bem vin rosu din carafele pivnitelor literare si sa ne afumam putin cu legendele lor.

Unele legende spun ca pivnitele supraetajate din beciurile Boltei Reci sunt de pe vremea lui Stefan cel Mare, ca acest labirint de coridoare plin cu sticle si butoaie de vin mergea cativa kilometri pana la Cetatuia si pana dedesubtul Casei Pogor, unde s-au nascut Junimea si mai tarziu Muzeul Literaturii Romane din Iasi. Basm sau realitate, cramele astea exista la limita legendelor, asa cum despre tunelurile de sub Casa Poporului se spune ca duc direct spre aeroport. Iar multi jura cu mana pe inima ca asa stau lucrurile. In spatiul fabulos al subteranelor, era imposibil sa nu se nasca miracolele. La Bolta Rece s-a ales ca ele sa fie Eminescu si Creanga. Cei doi au petrecut multe ceasuri in hrubele celebrei carciumi din Iasi, unde, asa cum spune si numele sau, la adapostul boltilor reci, povestile se conserva lesne, iar vinul devine nemuritor.
Carciuma Bolta Rece (n.1786) este de fapt o veche casa romaneasca, cu pridvor, prispa, curte si beciuri cu firide, cu bucatarie si cuptor, cu dragoste si amicitie, cu tot ce-i trebuie unei asezari ca sa faca istorie. Pe-aici, timp de doua secole, alaturi de petrecareti comuni, de politicieni, gazetari, artisti, s-au perindat cei mai mari clasici ai literaturii romane. Alecsandri, Eminescu, Caragiale si Creanga, impreuna cu ceilalti junimisti ai Convorbirilor literare, au transformat rapid localul intr-un veritabil panteon cultural. In secolul urmator, ei vor ajunge in manualele scolare ale romanilor, la care li s-au adaugat de-a lungul vremii Maiorescu, P.P. Carp si scriitorii si artistii Iasiului din deceniile urmatoare.

Pe laviti de lemn, cu bratele rezemate pe o masa si cu o bardaca de vin intre ei

“Era o placere pentru ei, povesteste contemporanul celor doi prieteni, scriitorul Neculai Timiras, sa se aseze intr-o odaie din fundul unei crame, pe laviti de lemn, cu bratele rezemate pe o masa si cu o bardaca de vin intre ei… Pana la urma, au sfarsit prin a face nopti albe la Bolta Rece, stand de vorba despre literatura, istorie si folclor”. Un alt memorialist, Petru Rezus, noteaza: “De multe ori, dezbaterile lor incepeau pe prispa din Ticau, sub ochii Tincai Vartic (nevasta lui Creanga, n.n.), iar apoi continuau intr-o crama periferica din Tatarasi, Pacurari, Nicolina sau, de cele mai multe ori, la Bolta Rece, unde era vad bun, iar friptura la fel de rece ca si vinul”! Dar cum a inceput prietenia dintre ei? Scrierile vremii povestesc ca cei doi amici s-au cunoscut la Iasi. In 1873, Eminescu s-a intors in vechea capitala moldava, dupa ce-si intrerupsese studiile la Berlin si Viena. Era anul cand Junimea implinea 10 ani de existenta. Profitand de scurta guvernare a Partidului Conservator, Titu Maiorescu ii ofera un post de revizor scolar la Vaslui. Dar pierderea alegerilor i-a adus pe liberali la putere, acestia destituindu-l pe proaspatul revizor (se practicau si atunci numirile politice!). In situatia data, mentorul Junimii l-a chemat pe Eminescu la Iasi, in calitate de colaborator al revistei “Convorbiri Literare”, pentru a-l ajuta, inca o data, sa-si castige painea de toate zilele. In schimb, Creanga era stabilit in vechea capitala a Moldovei de cativa ani buni. Dupa ce terminase seminarul teologic, humulesteanul se raspopise, insurandu-se cu Tinca Vartic, care mostenise, dupa moartea primului sot, faimoasa bojdeuca din Ticau. La inceputul sederii sale la Iasi, Eminescu a locuit la “Trisfetitele” (trei sfinti = trei ierarhi), unde a primit vizitele lui Caragiale, Slavici sau Creanga, ultimul fiind adus de o cunostinta comuna a celor doi viitori prieteni. Putin mai tarziu, Eminescu l-a luat pe Creanga la sedintele Junimii, unde echipa de petrecareti i-a descoperit nu numai talentul, ci si umorul, impreuna cu pofta de viata. Asa a inceput totul…
Asa ca, mai vechi in Iasi, Creanga descoperise crama pierzaniei inaintea prietenului sau, care frecventa mai mult saloane literare si intruniri politice decat bodegi. Treptat, insa, poetul s-a alaturat trupei de la Junimea si a inceput sa mearga tot mai des la Bolta Rece. Aici, intalnirile nocturne de la Bolta Rece s-au transformat intr-o frumoasa legenda si boema literara, poate cea mai frumoasa din intreaga literatura romana.

Agapele junimistilor

Acesti mari creatori erau adevarati connaisseuri si poeti ai vinurilor si bucatelor moldovenesti. Iacob Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii, membru al Academiei, profesor, critic literar si om politic de seama, era, in acelasi timp, si un excelent amfitrion al agapelor literare ce se intamplau frecvent pe la Bolta Rece sau prin alte locuri. Calitatile sale incontestabile de gurmand notoriu au facut din el un lider respectat printre camarazii de petreceri bahice, carora Negruzzi le spunea „petreceri betive si de mancari mari”. Scriitorul era sufletul acestor ospete. Se zice ca, dupa ce-si satura oaspetii („junimisti vechi si noi – tot o ciorba”, spunea el) cu vestitele borsuri, Negruzzi se apuca de intocmit meniuri gastronomico-literare, cum este acesta, de exemplu: Raci retrograzi, Bou ingrasat pe noile izlazuri, Fasoleli englezesti, Curcanul lui Penes la frigare, Cronica Convorbirilor literare cu otet, piper si sare, Pe gheata… la Bulevard, Pampleziruri, Branza dregatoreasca, Fructe din noua lustri de activitate literara, Cafele aforisite, Dragasani de la Bolta Rece. Sigur, vinul nu lipsea de la masa. Acesta era produs al podgoriilor de pe dealurile Socola si Copou, unde se aflau viile marilor familii de boieri, printre care si ale lui Negruzzi. Trebuie sa stiti ca primul festival de poezie Mihai Eminescu, din octombrie 1968, s-a incheiat in cladirea restaurantului de pe ulita Rece, ca un omagiu adus inaintasilor boltangii. S-au auzit atunci glasurile lui Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Stefan Augustin Doinas, Dumitru Radu Popescu, George Lesnea, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar si multi altii.
Aici, acum, la acest restaurant boieresc, bucatele sunt, unele, facute dupa retetele din anii Junimii. Atmosfera are o incarcatura speciala, de legenda si de fabulos. La Bolta Rece, dupa un pahar cu vin rosu, moldovenesc, simti ca te duci in timp, in spatiul de legenda al boemelor de altadata si al prieteniilor nemuritoare.

Maria Oprea  (http://www.alar.ro/n48/spiritualitate-c318/cu_creanga_si_eminescu_la_bolta_rece_a_junimii-s580.html)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 ianuarie 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , ,