RSS

Pastorel Teodoreanu – umor si gastronomie

24 Mai
Păstorel Teodoreanu, figură singulară în literatura română, şi-a dedicat viaţa în aceeaşi măsură scrisului şi escapadelor bahice şi gurmande. Avertisment: următoarele extrase din opera sa pot dăuna grav persoanelor fără umor.
Într-o seară banală de iarnă, în Cetatea de Scaun a Iaşilor, îndoliată după Primul Război Mondial, Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice, după ce săvârşiseră un pahar de vin. Coteau pe ulicioare pustii din liniştitul cartier al Tătăraşilor, pentru a nu fi siliţi să-i salute pe ofiţerii nemţi. Purtau încă uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, zăresc în pragul bisericii un preot înalt şi, datorită cine-ştie-cărui impuls ancenstral, caută o vorbă de încurajare. „Ce doreşti fiule?“, îl întreabă preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“ Farsele făcute lui „Iorga Nicolai“ Şi Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său o şterg. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, îl întreabă tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“ Acesta era Păstorel Teodoreanu, epigramistul, poetul, prozatorul, cronicarul gastronomic, gurmandul, iubitorul şi degustătorul de vinuri şi coniacuri fine, avocatul, cel mai spumos boem al protipendadei epigramiştilor.
Era maestru al jocului de cuvinte! El e spiritul cel mai elevat. De aceea, sunt copleşit când sunt, adesea, comparat cu el. Mircea Ionescu-Quintus
Păstorel Teodoreanu a reprodus, cu măiestria unui comediant, dar cu harul unui erudit, spectacolul vieţii din România interbelică şi postbelică. Era printre oamenii aceia care au vocaţia boemiei şi care, atunci când se găsesc în cârciumă, devin sclipitori, atinşi de aripa zgârcită a geniului. Avea, e drept, o predilecţie aparte pentru ironiile la adresa cărturarului Nicolae Iorga. Acestuia i-a dedicat, pe lângă ridicolul episod numit „Vesela spovedanie“ şi surprins în lucrarea „Tămâie şi otravă“, un întreg volum de ironii, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai“, care a văzut lumina tiparului chiar la 9 mai 1931, când Guvernul României era condus de marele istoric. O mostră tonică din spatele copertelor: „În răsboiu-ntregitor,/ Fugind de gloata interlopă,/ Marele învăţător/ A fost mobilizat ca popă“. De ce nu-i plăcea apa de izvor Legendele care s-au ţesut în jurul epigramistului spun că „Strofele cu pelin“ au mobilat întreaga vitrină a unei librării din Iaşi la 10 mai, în ziua în care premierul vizita oraşul. Dar acesta este doar un amănunt, căci Păstorel i-a încondeiat şi pe prieteni, şi pe adversari, şi pe români, şi pe occidentali, dar mai ales pe ruşi. Şi, poate cel mai savuros, s-a luat pe sine în zeflemea, insistând, în cel mai natural mod cu putinţă, pe cea mai importantă calitate a sa: aceea de iubitor de vinuri şi de războinic pătimaş împotriva apei de izvor. „Pentru subtilul amator/ Care-şi respectă al său gât,/ E bună apa de izvor,/ Dar ca uzaj extern. Atât!“ Dar aceasta nu poate fi decât o virtute, căci ştim de la Horaţiu că „N-au să aibă viaţă poemele scrise de băutorii de apă“. Iar întâlnirile cu Păstorel Teodoreanu, indiferent care ar fi fost vârsta interlocutorului, terbuie să fi fost memorabile, căci doar aşa se explică faptul că, după decenii, contemporanii îşi amintesc perfect şi cele câteva secunde petrecute în compania teribilului enolog.
Omul era un drăguţ. Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei! Constantin Bălăceanu-Stolnici
Contemporanul epigramist Mircea Ionescu-Quintus a fost fermecat de anvergura intelectuală şi de hazul său. Atât de mişcat încât i-a dedicat, deşi post-mortem, frumoasa epigramă: „Să-nchinăm paharul/ Pentru Păstorel!/ N-a fost nici Cotnarul/ Mai spumos ca el!“. „Păstorel Teodoreanu era maestru al jocului de cuvinte! El e spiritul cel mai elevat. De aceea, sunt copleşit când sunt, adesea, comparat cu el. Memorabilă este celebra lui pledoarie, când i s-a fixat un impozit mai mare decât trebuie pentru câştigurile din avocatură. S-a dus în instanţă, la contestaţie, cu următorul catren: «N-am venit/ Că am venit,/ Am venit/ Că n-am venit.» Superb, ce joc de cuvinte!“, povesteşte politicianul liberal. „Devenise un fel de «Bul㻓 Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici l-a întâlnit pe notoriul epigramist într-un moment delicat din amurgul vieţii acestuia: după ispăşirea a trei ani de închisoare, când l-a îngrijit în calitate de medic. Impresionant moment, spune Bălăceanu-Stolnici. „Omul era un drăguţ! Era mare beţiv. A început să-mi povestească: peste 50% din ceea ce i se atribuia lui ca bancuri nu erau, de fapt, ale lui. Devenise un fel de «Bulă». Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei!“, îşi aminteşte academicianul.
sursa: adevarul.ro
 
 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: