RSS

Calatorie in Craciunul de-acum un veac

23 Dec

Ioana Parvulescu . „In secolul 19, oamenii mai stiau sa se bucure”. Prozatoare de mare talent, pasionata de felul in care traiau romanii in secolele trecute, a publicat doua carti pline de farmecul zapezilor de-altadata: „Intoarcere in Bucurestiul interbelic” si „In intimitatea secolului 19”

– Interesul pentru viata romanilor din secolele trecute s-a concretizat in doua carti de-a dreptul pasionante. Daca te-ai putea intoarce alaturi de eroii tai, in trecut, ce Craciun ti-ai alege?
– Pe cel din secolul 19. Pe la 1870-80, sa zicem, oamenii stiau sa se mai bucure, sufletul lor era el insusi un fel de sarbatoare, Craciun si Anul Nou la un loc: avea in el acei fiori de asteptare, ca atunci cand presimti ca se va intampla ceva bun si abia astepti. A venit secolul 20, au inceput tristetile nedefinite, neincrederea, pesimismul, crizele. Si, mai ales, au fost tot mai multi insi care s-au inchis sub carapace. A inceput o anume rusine fata de sentimentele pozitive, socotite naive, au inceput sa se insinueze in jurnalele interbelice pasiunile negative: gelozii, resemnare, invidii, complexe, singuratati, teama, caci omenirea traise cel mai mare razboi.
– Cum petreceau oamenii in secolul 19? Exista vreo asemanare cu ce se intampla azi?
– Sigur, era si-atunci o febra a sarbatorii. Spre sfarsitul secolului, existau reclame in ziare, la tot felul de bunatati pentru mesele festive, la „vinul de Champagne” si bomboanele de „socolata”. Capitala se umplea de tarabe si chioscuri amenajate de Primarie, unele erau pe cheiul garlei, altele in Cismigiu. Aici se vindeau cadouri, Casa Capsa oferea reduceri, la fel unele magazine de jucarii, pentru ca adultii, sa zicem Vasile Alecsandri sau C.A. Rosetti, mureau de placere cand cumparau jucarii. Si m-am mirat cat de perfectionate erau papusile, aveau deja mecanisme care sa le faca sa se miste singure sau sa scoata sunete, erau puse in trasurici…
– Ce delicatese existau la marile case? Ce bauturi erau pe masa de Revelion?
– De pilda, branzeturi din toata gama frantuzeasca de lux, de la Roquefort la Brie, dar si din cele italienesti, apoi piftie de potarniche, sunci de gasca, limba de bivol sau, ce sa mai zic, toata gama de icre si peste imaginabila. Azi nu gasesti asa ceva. Bauturile erau aceleasi ca azi, de la tuica venita de la tara (C.A. Rosetti, sa zicem, o primea de la prietenul lui, Ion Bratianu) pana la bere. Pilsen exista inca de pe atunci, ca si berea Luther, care s-a baut si in interbelic, erau vinuri de lux si nelipsita sampanie Matt. Pe strada se vindeau castane comestibile coapte, care umpleau aerul de arome specifice iernii, iar la Capsa erau castane glasate. Insa existau si cateva lucruri in plus.
– Este curios ca acum o suta si ceva de ani aveau lucruri in plus, nu in minus…
– Da, si ele sunt legate tot de oameni. Oamenii erau extrem de activi in incercarea de a face bine, de-a ajuta, iar sarbatorile erau o buna ocazie. Iulia Hasdeu si mama ei, desi traiau destul de stramtorate la Paris, isi cheltuiau toti banii si petreceau zilele de dinainte de sarbatori cumparand cadouri pentru fetite orfane din Romania. Mama prefera lucrurile utile si pe cele de imbracaminte, fata ar fi vrut sa trimita mai ales papusi si jucarii. Mama Iuliei, sotia lui B.P. Hasdeu, era in Comitetul Femeilor Romane, care se dedica unor asemenea fapte, si ea nu voia sa i se simta lipsa de-acasa, desi nimeni n-o obliga sa faca asta. Dar ideea de a ajuta o aveau cu totii in sange sau, daca nu, erau educati s-o dobandeasca. Organizau la mai toate festivitatile, la baluri, la baluri mascate, la sarbatoriri, si cate o tombola in folosul saracilor, sinistratilor ori orfanilor.
– Dar in afara de gesturile astea frumoase, cum se distrau?
– Senzatia mea e ca si aceste ajutoare erau o distractie si o bucurie. Oricum, le aveau si pe celelalte: cadouri date si primite, mese incredibil de frumos aranjate si de bogate – noi nu cred c-am mai face fata la atatea feluri – si, mai ales, vizite. Vizitele in aceasta perioada erau obligatorii, ele erau cea mai obisnuita forma de… socializare, cum se spune azi, si aveau niste reguli precise. Oricum, sa nu te duci in asemenea vizite sau sa refuzi sa primesti era, nici macar badaranie, ca asta era mai rara, ci o adevarata declaratie de razboi. Daca erai certat cu cineva, acum, intre Craciun si Anul Nou, era momentul sa-ti trimiti cartea de vizita si-apoi, daca primeai raspuns, sa te duci si tu cu un frumos cadou si sa incepi anul cu dreptul, fara povara vechii suparari. Si oamenii nu prea tineau supararea, abia asteptau sa se impace. Pur si simplu se simteau mai bine impacati decat certati. Si, sa nu uit, multi plecau in voiaj, in strainatate, fara sa se teama de zapezi si viscol. Plecau cu trenul. Titu Maiorescu, de exemplu, e unul dintre acesti calatori. Iar tinerii isi agatau sperantele de anul urmator, doreau sa nu treaca timpul fara „a fi facut ceva pentru omenire”, caci erau foarte preocupati sa-si lase o urma in viitor.
– Ce sarbatori erau in secolul al 19-lea ?
– Toate calendarele aveau trecute sarbatorile la inceput, de doua categorii: religioase si nationale, ba uneori, separat, si cele domnesti, adica zile onomastice si aniversari ale Domnului si Doamnei. Fata de cele de azi, dadeau mai multa importanta sarbatorii de Lasata-Secului, adica inceputul postului, si am gasit trecute in calendar si cele 44 de zile de carnaval din ianuarie-februarie, apoi erau importanti Sfantul Gheorghe, la inceputul primaverii, pe 23 aprilie, si Sfantul Dumitru, toamna, pe 26 octombrie, pentru ca atunci era stabilit sorocul cand se mutau toti chiriasii din Bucuresti, care doreau o locuinta mai potrivita, pentru vara sau iarna. In rest, cam ca azi, plus balul de la Palat, cu care incepea anul.
– Sa ne apropiem de epoca noastra si sa ajungem in interbelic. Ce faceau, de pilda, scriitorii in decembrie?
– Toate ziarele si revistele aveau numere speciale dedicate Craciunului si Anului Nou, asa ca multi erau nevoiti sa preceada momentele de tihna cu scrierea de articole si, ca tine, cu interviuri. Nu lipsea din nici un ziar pagina despre semnificatia Craciunului… Iti amintesti ca, deja in schita lui Caragiale, de pe la o mie noua sute si ceva, O cronica de Craciun, gazetarul nu face decat sa traduca un articol din Larousse, care era Internetul de atunci… Intre razboaie erau insa unele voci care voiau lucruri mai originale, dar putine publicatii izbuteau sa gaseasca tonul potrivit. Unele articole seamana izbitor cu cele de azi. Imi amintesc de unul despre cadouri: cum oamenii isi promit solemn sa se ocupe din timp de darurile de Craciun si cum ajung, pana la urma, sa le cumpere tot in ultima zi, cu imbulzeala, cum „domnisoara vanzatoare” incearca sa le plaseze tot felul de obiecte scumpe si inutile. Pe-atunci existau insa celebrii comisionari…
– Cand au aparut?

– In Bucuresti, putin dupa 1900. Intre razboaie erau deja foarte bine organizati si se recunosteau dupa chipiul rosu. Asa ca domnii puteau proceda elegant, trimitand un buchet de flori cu o carte de vizita si o cutie de bomboane. Scriitorii se intalneau de-obicei intre ei. Unii, ca Mihail Sebastian, plecau la munte, la schi, altii faceau bobsleigh, sport foarte la moda prin 1930, si, in fine, cativa aveau fetisul sa inceapa anul scriind. Tinerii traiau mai intens ca oricand, jazz, baruri, dancing, fetele de 17-18 ani aveau o dorinta enorma de a-si trai viata intr-un ritm mult mai rapid, mai liber si mai placut decat generatia parintilor, dar ascundeau asta sub o masca de cinism, si ea la moda. Geo Bogza, la 20 de ani vindea sifoane pe 31 decembrie, in noaptea de Revelion pierdea bani la carti de joc si-apoi avea remuscari. La 21 de ani, tot el trimite, de Anul Nou, vreo 50 de felicitari pe carti de vizita si petrece Anul Nou acasa, culcandu-se la ora 10 seara, caci se mai intampla si asa ceva. La 22 de ani, noteaza in jurnal, in preajma Revelionului, ca vrea sa faca greva foamei impotriva vietii…
– Totusi, cei mai multi romani se distrau de Revelion si, oricum, nu faceau greva foamei.
– Dimpotriva, faceau bilanturi si-si puneau dorinte pentru anul urmator, luau hotarari mari si frumoase.
– Si unii le si implineau…
– Ceea ce va doresc si dumneavoastra, tuturor.

sursa: fromula-as.ro

Felicitare BR

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: