RSS

Iasul istoric: Viaţa politică din Iaşul de altădată

16 Noi

sursa: http://curierul-iasi.ro/viata-politica-din-iasul-de-altadata-7142

Dezbaterile politice de la sfârşitul secolului XIX înflăcărau spiritele ieşenilor, dar inspirau şi creaţii literare. Sediul Primăriei, situat în spatele statuii lui Miron Costin găzduia discuţiile, de la care nu lipseau junimiştii, dar şi Ion Creangă, pe atunci preot.

 

Clădirea Primăriei (în spatele statuii lui Miron Costin) găzduia dezbateri politice aprinse în anii 1870Dezbaterile politice de la sfârşitul secolului XIX înflăcărau spiritele ieşenilor, dar inspirau şi creaţiile literare. Sediul Primăriei, situat în spatele statuii lui Miron Costin, găzduia discuţiile, de la care nu lipseau junimiştii, dar şi Ion Creangă, pe atunci preot

Iacob Negruzzi, impresionat de atmosfera şi dezbaterile întrunirilor politice la vechea Primărie, le  imortaliza în faimoasa copie după natură, „Electorale”, cu peste 300 de versuri şi publicată în revista „Convorbiri literare” din 15 februarie 1871. Scrisă cu scopul de a-i ironiza pe adversarii săi cât şi pe „profesorii care erau în fruntea mişcării fracţioniste” (George Panu), creiona figurile acestora, numindu-le poreclele, bine cunoscute pe vremea aceea. Dintre oratorii înfierbântaţi nu lipsea tânărul Popa Smîntînă – Ion Creangă, despre care tot George Panu scria că „vorbea frumos” cu „limbajul său colorat” şi era pasionat de întrunirile publice, în care „lua mai întotdeauna cuvântul cu mare succes” întrerupt de capul băcălimii, Năstase Patlagică şi aţâţat de şeful profesorimii, Tiberiu Lehăescu – ultimul întruchipând profesorul de filosofie C. Dumitrescu, iar Năstase Patlagică pe avocatul George Panu aşa cum îi identifică C. Săteanu în volumul  Figuri din Junimea.

Întâlnire cu Creangă

Ion Creangă la vremea primeleor implicări politice

Într-una din paginile Amintirilor de la Junimea tot Iacob Negruzzi, directorul „Convorbirilor literare” şi politician conservator-junimist povesteşte cum l-a cunoscut, la Primărie, pe Ion Creangă: „Liberal în ideile sale politice, el se dăduse cu adversarii noştri din Iaşi, care compuneau aşa zisa «fracţiune liberă şi independentă». Deşi fusese la Şcoala Trei Ierarhi şcolarul lui Maiorescu şi recunoştea acestuia mari calităţi didactice, ca fracţionist el nu ne putea suferi, închipuindu-şi că noi voim să vindem ţara nemţilor şi evreilor. Eu am vorbit cu Creangă pentru întâia oară la o alegere în sala Primăriei de Iaşi. Eram candidat la deputăţie şi discutam în dreapta şi stânga cu alegătorii să mă voteze, stăruind să mă voteze, cînd văd pe un institutor numit Urziceanu în vorbă cu un popă”. Fiindcă institutorul avusese un proces la care avocatul Negruzzi îi obţinuse achitarea, aceasta i-a cerut votul. Intrând în vorbă, Creangă i-a replicat: „N-are a face una cu alta, domnule Negruzzi, d-ta i-ai făcut un serviciu privat şi aici e vorba de trebi publice. Bate dumneata la alte uşi, noi oamenii cei mici votăm pe ai noştri”. Drept consecinţă s-au despărţit furioşi.

Din adversar – partizan

Mai târziu, după ce institutorul Ion Creangă a fost adus la şedinţele Junimii de Mihai Eminescu şi s-au împăcat, povestitorul „alerga prin mahalale făcând o activă propagandă ” pentru editorul „Convorbirilor”. Peste ani, acesta avea să-i recunoască şi meritele: „Creangă era totdeauna un orator iubit în adunări populare şi eu la dânsul m-am gândit când am creat pe părintele Smîntînă în o copie de pe natură, intitulată, Electorale” (Iacob Negruzzi). În sala Primăriei îl întâlnea prin 1880 şi tânărul Th. Speranţia. Institutorul vesel şi sfătos întâmpina alegătorii, povăţuindu-i cu cine să voteze – candidatul său, bineînţeles. Cetăţean progresist şi ordonat, Creangă răspundea la toate chemările timpului, având în faţă ca pe un far interesele obşteşti. Aşa, bunăoară, prin februarie 1886, când se vântura legea monopolului alcoolului, iar cârciumarii, velniţarii, rachierii şi toţi fabricanţii de tării nu voiau să audă de asemenea pacoste şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti, strigând pe toate străzile că va creşte cohorta calicilor, datorită închiderii multor dugheni, cine se afla în fruntea adepţilor legii? Ion Creangă. Umblând printre mahalagiii aprinşi, le tălmăcea avantajele, îndemnîndu-i să-şi însuşească legea ce avea să curme negustoria încăpută pe mâinile afaceriştilor şi profitorilor străini de interesele societăţii şi sănătăţii poporului. (Ion Mitican)

………

Iacob Negruzzi, directorul „Convorbirilor” a satirizat dezbaterile politice

„Electorale” la Primărie

Iată cum descria Iacob Negruzzi, directorul „Convorbirilor” şi politician cu trecere, sediul Primăriei şi dezbaterile aprinse:

„În oraşul mic şi paşnic cu stradelele deşarte

Numai piaţa-i animată: oameni mulţi înspre o casă

Care-n mijloc e zidită-naintează şi se-ndeasă

Şi-n grămadă înspre scara cea îngustă dau năvală,

Vrând să intre fiecare cât mai grabnic sus în sală.

Lungă, jos în pod, îngustă, cu ferestrele crăpate

Cu trei, patru bănci ciuntite de părete răzemate

Într-un unghi c-o sobă neagră care, fără de căldură,

Numai fum în loc de pară varsă din batrâna-i gură

Cu un lustru unde-s patru lumânări de spermanţetă,

De la care o lumină galbenă e-mprăştietă,

Împrejur e vuiet mare, toţi vorbesc şi discutează

Şi se mişcă şi se-ndeasă şi se ceartă şi fumează

Şi din toate se cunoaşte că această adunare

Are scopul să decidă de a ţării cauză mare.

Căci, alegători cu toţii, acolo s-au adunat

Ca să vadă ori pe cine au s-aleagă deputat.

 

Întruniri cu „cântec”

Acum sala este plină, prezidentul s-a sculat

Şi mişcându-şi clopoţelul acest fel a cuvântat:

„Domnilor, vă rog tăcere, domnilor, mă ascultaţi!

Noi alegători ai ţării suntem astăzi adunaţi

Să ne sfătuim pe cine deputat trebui ales.

Vedeţi, întrunirea noastră e de mare interes,

Cum v-am spus, eu cred de-aceea că încet şi fără grabă

Trebui să cătăm pe unul care-a şti să fac treabă”…

Strigă-n stânga multe glasuri, însă prezidentul sună

Clopoţelul, şi-i îndeamnă toţi tăcere să păzească

Căci părintele Smîntînă acum vrea să le vorbească.

„Fraţilor!” începe-acesta, mânecele suflecând

Şi potcapul ce-l apasă mai pe ceafă aşăzând,

„Fraţi iubiţi, eu ştiu desigur că voi toţi gândiţi ca mine

Că-n iubita noastră ţară n-ar fi rău să fie bine.

Pentru asta, fără ură şi cu gând împăcăcios

Cum stă scris în evanghelii c-a zis chiar Domnul Cristos

Să fim toţi cu înfrăţire şi ca fraţii să ne-nţelegem,

Dintre noi pe cel mai vrednic, deputat ca să-l alegem.

Însă pentru a-l cunoaşte, nu voim a cerceta

Vârsta lui şi meseria, ci de-şi ţine legea sa

Cum stă scris, dacă posteşte şi de s-a spovăduit,

Dacă dă de paraclisuri şi se-nchină umilit,

Căci trăim ca-n vremi păgâne, oamenii nu mai sunt buni,

Nu mai au credinţa veche ca odată la străbuni.

Preoţii prea mică leafă au, bisericile toate

Chiar în zi de sărbătoare rămân astăzi deşertate

Discul gol e păn în funduri”. – „Ai vorbit destul, părinte”.

Unul curmă din mulţime, „părinteştele-ţi cuvinte

Sus de pe amvon le spune, aici nu se potrivesc”.

“Taci, creştin fără credinţă şi mă lasă să sfîrşesc”.

Încăierări

“E destul”, mai multe glasuri, iarăşi prezidentul sună

Clopoţelul şi-i invită ca să tacă şi s-asculte.

Însă dintr-o parte-a salei se ridică glasuri multe

Care strigă tot mai tare: „Jos, destul, sfinţia ta!”

Altă parte îl susţine: „Sus, părinte, nu te da,

Ei voiesc numai gâlceavă”. Popa cearcă să vorbească

Însă vuietu-i prea mare şi-i silit să părăsească

Locul său de la tribună; iar strigarea nu-ncetează;

Două tabere: în stânga şi în dreapta se formează…

– „Să vorbească, să vorbească!” alţii spun din ceea parte,

– „Jos brânzarul!” ţipă stânga „cârnăţarul fără carte!”

Lehăescu de pe-un scaun strigă: „Daţi în mitocan

Nu-l lăsaţi, căci el insultă pe poporul suveran!”

Nimeni nu se mai aude: printre vuiet şi strigare

Prezidentul clopoţelul mişcă, spune în zadar

C-acest chip de discutare nu ar fi parlamentar

Ş-ameninţă adunarea că şedinţa o ridică:

Nu s-asculte-a lui cuvinte: Lehăescu, Pătlăgică,

Amândoi s-au prins de piepturi; alţii vin în ajutor,

Parte pentru Pătlăgică, parte pentru profesor

Iar când vuietul din sală a sa culme o atinge

Unul plin de perfidie lumânările le stinge.

Întunericul se-ntinde, nu se mai cunoaşte nime

Lehăescu dă-n profesori, Pătlăgică-n băcălime…

Aşa-n luptă sângeroasă ajung toţi până la scară

Şi împinşi unii de alţii se rostogolesc afară.

Acum sala e deşartă: peste locul de bătaie,

Dintr-un nor ce-o ascunsese, ieşind luna cea bălaie

Ea arată printre geamuri a sa faţă argintie

Luminând cu blânde raze câmpul luptei celei vie:

Ochelari, galoşi, căciule, mese, scaune zdrobite,

Clopoţel şi beţe rupte zac pe scînduri răspîndite!.»

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Noiembrie 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: