RSS

Arhivele lunare: Mai 2012

Delicios sau sănătos? Atenţie la DUŞMANII din farfurie!

Nu întotdeauna alimentaţia sănătoasă este şi delicioasă. Tocmai de aceea sunt unele persoane care renunţă la alimentaţia sănătoasă în favoarea unor combinaţii de alimente cărora le rezistă foarte greu. Sfatulparintilor.ro face o listă de alimente care, combinate, au un gust extraordinar. Nu garantăm însă că toate sunt şi sănătoase.

Ouă cu bacon

Două ouă ochiuri şi o bucăţică de bacon sunt ideale pentru a începe dimineaţa. Proteinele din ou şi grăsimea din bacon sunt o combinaţie delicioasă şi îţi vor oferi energie pentru întreaga zi. Cam uiţi de grăsimile trans.

Floricele de porumb cu unt

În America popcorn-ul a devenit popular în timpul Marii Recesiuni pentru că era destul de ieftin. În zilele noastre mulţi oameni nu-şi pot închipui că pot merge la film fără o cutie de floricele în braţe. Combinaţia popcorn-unt este irezistibilă. Dar mulţi uită de conţinutul ridicat de sare şi grăsimi.

Pizza cu bere

Să recunoaştem, ce este mai bun decât o pizza fierbinte şi o sticlă de bere rece? Gustul fierbinte este răcorit într-un mod extraodinar de berea proaspătă scoasă recent din frigider. Şi pentru ca seara să fie perfectă vizionaţi şi un film la care să aveţi alături, floricele cu unt. Delicios, nu-i aşa? Aveţi grijă însă, combinaţiile acestea pe cât sunt de delicioase pe atât de multe calorii au. Ca să nu mai vorbim că şi dinţii vor avea de suferit în urma tratamentului „fierbinte-rece”.

Sare cu piper

Combinaţia sării şi a piperului datează din secolul XVII în bucătăria franţuzească, despre piper considerându-se că era singurul condiment care nu modifica gustul natural al mâncării. Absolut toate mâncărurile pot beneficia de pe urma combinaţiei sare şi piper. Orice maestru bucătar va folosi sarea şi piperul în mâncărurile pe care le prepară.

Burger cu cartofi prăjiţi

Deşi oamenii consumau cartofi prăjiţi încă din anii 1600-1700, popularitatea lor a crescut enorm atunci când au început să fie vânduţi în restaurantele de fast-food. Cele mai multe dintre restaurantele de acest fel au combinat cartofii prăjiţi cu burgerii, creând un pachet căruia mulţi nu-i pot rezista. Atât că nu este foarte sănătos.

Spaghette cu chiftele

Unele persoane pretind că această combinaţie alimentară a fost realizată de către imigranţii italieni din SUA la începutul secolului XX, în New York. Alţii susţin că patentul s-ar afla în Italia. Indiferent de originile acestei combinaţii, trebuie să ne bucurăm că ea există, iar dacă ai grijă la ingrediente, poate fi şi sănătoasă.

Brânză cu biscuiţi

Combinaţia dintre brânză şi biscuiţi serveşte nemaipomenit pe post de gustare. Combinaţia dintre brânză şi biscuiţi este simplă, gustoasă şi imbatabilă pentru petreceri.

Piure de cartofi cu sos

Combinaţia dintre piure şi sosul cu carne este extraordinară. Torni sosul peste piure până când acesta din urmă este complet acoperit. Este o combinaţie atât de populară încât o puteţi găsi inclusiv la restaurante de tip fast-food. Ca să fii sigur că e sănătoasă alegerea, ar fi indicat să le prepari totuşi acasă.

sursa: http://bucataria.realitatea.net/articole/1299/delicios-sau-sanatos-atentie-la-dusmanii-din-farfurie

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Casa Bolta Rece – implicari literare

sursa: Almanahul „Viata Romaneasca” 1983

Despre acest local. G. Calinescu spune in „Viata lui Mihai Eminescu”: Bolta Rece era o crasma de mahala, in dealul Sarariei, asezata in pivnitele si hrubele nesfarsite si adanci ale unor case boieresti daramate de mult, din care nu mai ramasesera decat boltele subterane. Un grec, Amiras, facuse in ele depozite mari de vinuri si prefacuse ruinatura intr-un loc de bautura devenit curand faimos.

Aici, se pare, s-au cunoscut Creanga si Eminescu, poetul sfarsind repede prin a-l aduce pe povestitor la sedintele Junimei, Bolta Rece ramanand in continuare locul lor predilect de petrecere. Si tot G. Calinescu spune: Eminescu isi adusese la Bolta Rece o cana anume, de sticla roz riglata, cu capac de zinc, ca nu cumva aburul rece al bauturii sa se piarda in vazduh.

In anul 1873, poetul minor si antijunimist infocat, M. Zamfirescu scrisese o bufonerie literara „Muza de la Bolta Rece”, in care, lamentabil-ironic, se intreaba:

Este oare Minunescu/Ce Egiptul a cantat?/Nu, acesta e Brutnarescu/Tot ca el de nesarat

I. Negruzzi pomeneste de Bolta Rece, intr-un episod legat de Eminescu:

Foarte caracteristic este ca, desi trimes de jurnalul Timpul pentru a scrie corespondenta despre festivitatile din Iasi, el nici macar nu se duse sa asiste la inaugurarea statuiei, ci in timpul cand mii si mii de oameni se ingramadeau inaintea Palatului domnesc, si ascultau discursurile patriotice ce se rosteau, el petrecea singura la Bolta Rece cu un pahar de Cotnar.

Un ecou editorial si publicistic al faimosului local iesen l-a constituit efemera revista „Bolta Rece” pe care A. Cazaban a scos-o din 27 noiembrie pana in 26 decembrie 1899.

 
 

Etichete: , , , , , ,

Eminescu si Oswald Teodoreanu la „Bolta Rece”

sursa: Almanahul „Viata Romaneasca” 1983

Un batran centenar, din Varatic, arhitectul Gheorghe Botescu, i-a relatat lui V. Firoiu o intamplare cu Eminescu si avocatul Oswald Teodoreanu petrecuta la Bolta Rece:

Eram de 15-16 ani, cand cu prieteni de-o seama cu mine am intrat intr-o amiaza, minat de ei, la Bolta Rece. In locanta, la o masa, era si domnul Oswald Teodoreanu. Pe domnul avocat Oswald Teodoreanu eu il stiam si din nume dar si dupa figura, de la tatal meu, din timpul cand, grefier fiind la Tribunalul din Iasi, imi arata avocatii si judecatorii vremii.

La un moment dat, cum masa noastra era pe langa a dumnealui, am ascultat, fara de vrere, cum a trimis prin birtas, o sticla de vin, unui domn ce se asezase singuratic, la o masa retrasa, dupa o cotitura a salii.

Birtasul a revenit insa curand, relatand ca cel caruia i-a fost oferit vinul, l-a refuzat cu hotarare, fara suparare dar nestramutat in gestul sau, cu lamurirea ca el nu-l comandase si ca nici ofrande nu primeste.

Imi amintesc ca l-am vazut atunci pe domnul avocat Oswald Teodoreanu ducand el sticla de vin, cu doua pahare, pe o tava, spre masa barbatului singuratic. Lumea aflata la Bolta Rece il urmarea acum cu atentie sporita si in linistea ce se facuse, s-a auzit ceea ce s-a spus:

– Vinul este de Cotnar pe care numai oamenii de seama sunt chemati sa il bea

– Eu nu ma invrednicesc la un asemenea vin – a raspuns personajul care il refuzase. Vinul acesta e numai pentru domni.

– Da, asa este, vinul acesta e numai pentru domni – a replicat, dl. Oswald Teodoreanu, care nu cutezase sa se aseze la masa celui caruia se adresa, tratadntu-l cu vadita buna cuviinta – dar numai doi domni au caderea sa bea acest vin: Domnul Stefan cel Mare al Moldovei si domnul Mihai Eminescu, luceafarul intregului nostru neam romanesc.

…In picioare cei de la celelalte mese au prins sa bata din palme si sa strige, ca intr-un singur glas, intr-un indemn „ura, vivat, sa traiasca domnul Mihai eminescu, cinstire lui si mandrie noua”.

Si amandoi barbatii s-au imbratisat si au ciocnit apoi paharele cu Cotnar in voiosia celor de fata, acolo, la Bolta Rece.

Atunci, fiind atent la cele ce se petreceau, de la locul meu, i-am privit mai cu luare aminte pe eroii intamplarii si l-am recunoscut de indata, cu adevarat, pe cel omagiat, ca nu era altul decat badita Mihai de pe strada Sfantul neculai din Botosani.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 19 Mai 2012 în Uncategorized

 

Iasii in 1844

de Vasile Alecsandri

sursa: Album Literar Gastronomic editat de revista Viaţa Românească, Bucureşti, 1982

…Acum ne apropiem de Iasi, lasand la stanga valea Nebunii, ce sa ascunde cu numeroasele ei benzi din dosul unui deal gol si prabusit, pe a carui culme se afla curtea Cetatuiei… Astazi insa ea este o mare risipa, locuita de vre-o trei calugari greci si de mai multe alte buhne.

Zidurile sale, odinioara atat de purenice, se darama din zi in zi mai mult sub coasa vremii si vantul pustietatii acum vajaie puternic prin meterezele lor…

Inlauntrul ograzii vezi un palat cu doua randuri, gol, cu boltile crapate, cu usile si ferestrele risipite, un schelet de peatra pustiu, care iti umple sufletul de jale: paharul lui Duca-Voda, locas plin de suveniruri si care calugarii l-au poreclit in hambar. Ietacul doamnei, in care te scobori pe o scara stramta, cioplita in peretele parestilor, acum e plin de ciocalaie de papusoi!…Trist efect al nestatorniciei timpului! Trista pilda a schimbarilor lumesti!…

Dar iata ca intr-atata paragina pierduta intre garduri descantate o farama de eternitate tot se mai pastreaza, sfidand timpul si bucurand pe oameni tocmai in ce au acestia mai vremelnic – pantecul.

…Iar din toate, cea mai curioasa si mai vrednica de insemnat e o bucatarie veche ce se vede aproape de clopotnita si a carei bolta sprintara si alcatuita de trei bolti elegante asezate una deasupra alteia, semana a fi vre-un lucru facut de vre-un genuin al vazduhului, iar nu de om.

Paretii sau pe dinauntru sunt negri de fum si lucesc ca marmura: forma sa este rotunda si bolta sa atat de indrazneata, ca te miri cum de se tine in aer si mai ales cum de s-au luptat cu elementarile, fara a fi biruita nici de apa, nici de focuri, nici de cutremure?

Un palat domnesc, teatru atator mari intamplari, cade in ruine cand aproape de el, o biata bucatarie, fara nici un suvenir istoric, sta inca in picioare dupa atatea sute de ani!

Ce sujet magulitor pentru gastronomi! Ce izvor bogat de idei adanci asupra desertacuinei maririlor lumesti pentru filozofi…

 
 

Pastrama de oaie

Image

sursa: Radu Anton Roman – „Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti”, Bucuresti, Paideia, 2001

  • carne de oaie tanara (asta daca vorbim numai despre adevaruri radicale si superlative, dar pastrama, „carne sarata si uscata”, se face si din vaca, iar daca coboram de la stana, si din porc ori pasare)
  • sare grunjoasa
  • cimbru mult, boia, piper, rozmarin, busuioc, ienibahar
  • carnea se scurge bine de sange, se spala, se usuca putin in vant (practica cere sa se puna la pastrama jumatati de oaie iar pulpele trebuiesc crestate des si pana la os, sa ajunga sarea peste tot)
  • se freaca bine cu cimbru si celelalte condimente
  • se cerne bine cu sare si se pune intr-un vas curat, de preferinta de lemn
  • se tine in saramura pe care o lasa doua-patru zile (mai putin daca e frig), intorcandu-se de trei ori pe zi
  • se atarna in vant o zi, sa se usuce cat de cat, dar nu mult, ca sa ramana frageda, se pastreaza rulata, sa-si tina un pic de zeama
  • se frige pe carbuni, la gratar, toamna, sau pe ici pe colo,primavara, in fumurile sacre ale euforiei dionisiace sau in aburii putorii balcanice (totul e de unde, din ce unghi mirosi).

E epocala cu mamaliga pripita si ardei iute murat, ceea ce a permis doctorului N. Manolescu, inca de la 1895, sa afirme, in raportul sau catre Academia Romana, intitulat „Igiena teranului” ca „Pastrama cu mamaliga calda ori rece umple de satisfactiune stomacul teranului„.

  • se poate fauma, la fum rece de rumegus de foiase: se rafineaza si tine mai mult; totul e sa nu se usuce prea tare, ca-i toval!

In Oas, cand se taia miel sau oaie, se sara, se agata in tinda, pe unde iesea fumul de la cuptorul din casa si ramanea acolo pana ce aveau nevoie si atunci taiau cate o halca, pe care o prajeau in tigaie, de o mancau ei, ori pentru musafiri, ori chiar si la nunti (Glodeanu)

In tara de oieri si ocne care e Romania, pastrama de berbecut a transhumat de pe la stanile din creasta pustie a muntelui catre vanzoleala marilor orase muntenesti, catre mustariile baragane, impodobite cu stuf, de alta data. E o mancare (aparent) valaha, de toamna, de timp mai rece, pentru ca pastramagiul dibaci nu pune sare cu pumnul, ci presara doar panza carnii pan-o albeste, ca sa nu se usuce si miezul si sa devina piatra. Pastrama cea mai buna e cea care se frige repede, in prima saptamana dupa ce s-a vanturat. Se mananca cu mamaliga si cu turte de malai.

In afara de must, e amuzant sa mai bei si altceva, dar nu vin, ca vinul e o opera de arta, clasica, limpede si riguroasa, iar pastrama e o provocare primitiva – ci tulburel poznas, piscacios la limba.

Si numai tulburelul de Zaibar (berbecel, „ananas”, o mie unu, pichet, etc), adica toapa mesei si a viilor, nu da dureri de cap si stricaciune matelor.Chiar si petrecerile cu neamuri proaste au hazul lor, totul e sa stii sa te bucuri de viata si de ce iti daruie ea, cum i se nazare!

Dar mai intra in discutie, obligatoriu, si vedeta, celalat tulburel de pastrama, de la Dragasani, un amestec de trei vinuturi, binecunoscut dumneavoastra si luat in seama si in cani imediat dupa cules, de prietenul Nicu Zinca, cam asa: Sa bem tulburel, Radule, ca a venit toamna!”. De unde stii? „Se muta soacra-mea la noi si se agita vinul vechi ca-l simte pe ala nou!”

In Arges, Lovistea, ciobanii pastramesc carne de oaie ori si de berbec la slatina, in putinica, si asa sta din toamna pana in primavara, astupata la guri cu lut. Si apoi o scot, inainte de Pasti, si o saptamana intreaga o usuca la soarele bun al primaverii, ziua, si o pun la teasc noaptea, si asa o mananca, la Inviere, felioare, cu mamaliga ori fripta pe jar, buna fiind oricum. (N. Ciolovan, Salatruc-Arges)

 

Vitejiile lui Ion Creangă

de George Călinescu,

Album Literar Gastronomic editat de revista Viaţa Românească, Bucureşti, 1982

…Dar mai ales începu să mănânce. Dupa ce îşi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi de putină şi muşchi afumat de porc în podul şindrilit al casei, mâncă bucate humuleştene, însă mai ales sarmale şi plăcinte cu poale-n brâu făcute cu julfă. Hâlpavul care în sat făcea ochi dulci fetelor fecioare, înveselindu-le cu dinţii de fasole şi barbă de lână, spre a le mânca purceii fripţi şi alivencile, mânca asemeni unui lup flămând. Spre a se deosebi de „fârlifuşii de pe la târguri, crescuţi în bumbac”, ca adevărat „românaş” face isprăvi nemaiauzite, de basm, care-i dădură o faimă de Flămânzilă. Nu-şi pierde vremea cu o „zămoreală”. El nu se încurcă, asemeni boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava.El mănâncă odată zece ouă, o strachină de prune, o oală de porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare, cu acea plăcere de a mesteca alimente de tot felul care este a mâncăcioşilor şi a vitelor.

Ca şi Flămânzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea birtaşului înspăimântat şi ţipă că-i e foame. cere toate mâncărurile ospătarului, înghiţind câte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, bând o carafă de vin şi o cofiţă de apă rece şi se scoală uşurat de la masă, zglobiu.El se aşează pe vine în faţa unei mămăligi pântecoase şi o înghite cu brânză, udând-o iarăşi cu vin şi apoi cu altă cofiţă de apă.

Slăbit de post doftoricesc, cere o pâine întreagă, o găina fiartă cu usturoi, un castron cu sarmale, opt plăcinte cu caş şi o ocă cu vin. După scaldă e mai pofticios. Atunci mănâncă tot ce găseşte la han, bea de la ţărancă o oală de lapte dulce, mănâncă de la un ovrei un ceaun de păpuşoi fierţi, gronţăind boabele ca mascurii, apoi se aruncă în apă şi se bălăceşte mulţumit. Unui prieten îi vine leşin de această privelişte nemaivăzută.

Crapul pus de cuscri pe masă îl mănâncă tot. La Neamţ, la mânăstire, strânge bureţi şi-i dă rudelor să-i gătească. Mănâncă lacom, neinvitând pe nici unul, spre a nu i se împuţina porţia, apoi toţi, afară de el, dau semne de otrăvire. Creangă cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strângând vardiştii din târg, îşi duce băiatul în cârcă la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine. Numai acasă, la masa obişnuită, Creangă este mai cumpătat. La masă, Creangă nu manca mai mult decât o oală cu găluşte făcute cu păsat de mei şi cu bucăţi de slănină, o găină friptă pe ţiglă de lemn şi undită cu mujdei de usturoi iar pe desupra şindilea cu o strachină de plăcinte moldoveneşti, zise cu poalele-n brâu, însă ca băutura el se mulţumea cu o cofiţă de vin amestecat cu apă.

Către patruzeci de ani trupul lui Creangă începe să se umfle. Subţirele diacon de altă dată, cu ochi albaştri patrunzatori şi bărbiţă mătăsoasă de faun, se puhăveşte la faţă şi capătă ochi mici osânzoşi. Părul încă lung, dat popeşte pe spate, şi hainele goase de şeiac îi dau înfăţişarea greoaie de matahală. Cu pălăria pe ceafă, cu băţul cioturos în mână, el merge drept…

 
 

Etichete: , , , , ,