RSS

Istorii pitoresti despre vechi bucatari (1)

17 Feb
Epoca spaniola

Cele mai multe dintre meseriile legate de mâncare şi băutură „au ieşit târziu la uliţă”,
vorba unui cronicar muntean. În secolul al XVIIIlea, în plină epocă fanariotă, relaţiile sociale pe care le producea comerţul cu hrană arătau cu totul altfel decât ne închipuim noi astăzi. Tocmai de aceea ni s-a părut instructiv să evocăm acele timpuri pline de istorii pitoreşti despre vechii bucătari şi arta culinară de altădată.

Ştiinţa şi rangul bucătăriei

Am împrumutat aceste cuvinte pentru titlul de faţă din memoriile epistolare ale lui Ion Ghica, în scopul transcrierii unui citat sugestiv din clasicul român.

În vechime, curtea boierească nu cumpăra nimic din afară, dintr-ale gurii, poate doar mirodenii şi pometuri rare, care la noi nu se găseau, iar la trebuinţă, boierul putea să închiză porţile mari şi să trăiască luni întregi cu familia,cu slugile şi cu oamenii casei, optzeci şi o sută de suflete, fără să aibă nici cea mai mică nevoie de cei de dincolo zidului împrejmuitor. Avea mălai şi făină în ambare, cămara lui gemea de tot felul de băcănii şi sărături, iar în ţigănia moşiei avea franzelari, croitori, cizmari. Livada întinsă pe o jumătate din împrejmuirea fortificată rodea în adondenţă cireşe pietroase, caise cât pumnu,piersici roşii, struguri tămâioşi şi razachie, mere domneşti şi pere bergamote. În vremea rece a anului toate astea se prefăceau în magiun, marmeladă, dulceţuri, compot, vişinap, rachiu, ţuică şi vin. Râmătorii treceau la afumătoare şi vânatul la marinate. Cu asemenea alai de mâncare n-aveai grija molimelor sau a răzmeriţelor!

Numeroasa şi pestriţa suflare ce se îndestula cu astfel de bucate, pe lângă casa boierului Dudescu, căci despre acesta scrie Ion Ghica în rândurile citate, mişuna între „hotarele unui izlaz de ocol” aflat chiar în inima Bucureştiului de azi… „Coprinsul loc în târg începea de la Antim, mergea pă lângă Sfinţii Apostoli, trecea gârla până la Turnu Colţii, se lăţea spre sud şi apus, apucând şi o parte din Dealu Spirii. Astăzi (la mijlocul secolului al XIX-lea – nota red.) o bună bucată din vestita moşie este mahalaua Dudescului”. Tot clasicul precizează: „Bucătarii, care găteau pentru atâtea suflete, ocupau, dară, între meseriile curţii, un rang însemnat, iar gătitul era socotit aproape o ştiinţă.”

Bucătăriile erau monumentale, cu multe încăperi, fiecare având felurite întrebuinţări. Ion Ghica le numeşte „opere de arhitectură”, fiind, după casa boierească însăşi, „cele mai însemnate clădiri, cele mai îngrijite şi cele mai des cercetate”, de unde deducem că mâncarea şi mâncatul erau mai dese şi mai importante, la acea epocă, decât obştescul spălat şi curăţenia, în general.

sursa: http://bucataria.realitatea.net/articole/427/istorii-pitoresti-despre-vechi-bucatari

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Februarie 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: