Biftec tartar
Beef-steak tartare, este un preparat pe bază de carne crudă de vită, tocată mărunt, care poate fi şi marinată în vin sau alcool (whisky sau cognac); de obicei se serveşte cu ceapă tocată fin, capere si verdeţuri, alături de piper negru proaspăt râşnit, cu un gălbenuş de ou crud, pe pâine de secară unsă cu unt.
Deşi există foarte multe poveşti despre legatura acestui preparat cu războinicii tătari din Asia Centrală, nu este de fapt nici o dovadă istorică a consumului acestora de carne crudă, şi, chiar dacă ar fi aşa, nu avem nici o explicaţie pentru apariţia acestei reţete abia la începutul secolului XX. Numele poate veni de la sosul tartar, care îl acompaniază adesea, sau de la ideea că tătarii erau primitivi – de unde şi variantele alternative ale preparatului, boeuf cannibal şi boeuf a l’americaine.
A fost pentru prima oară servit în restaurantul Lavan’s, iar în ediţia din 1921 a Ghidului Culinar al Casei Escoffier apare sub numele de steak a l’americaine, preparat fără gălbenuş de ou, servit cu sos tartar pe margine.
În timp, distincţia între biftec a l’americaine şi variantele sale a dispărut; ediţia din 1938 a Dicţionarului Gastronomic Larousse descrie biftecul tartar drept carne de vită crudă, tocată, cu galbenuş de ou crud, fără nici o menţiune despre sos.
În Belgia se serveşte cu cartofi prăjiţi şi cu multe condimente şi verdeţuri, în Danemarca are multe adaosuri, în Germania carnea poate fi şi de porc, dar fără ou sau capere, varianta mexicană este cu carne marinată în suc de limete sau vin, în Nepal se serveşte cu carne de bivol amestecată cu ulei de muştar, seminţe de fenicul, usturoi pisat şi condimente, în Olanda nu este servit crud, ci sotat puţin în unt, sare, piper şi usturoi, rămânând însa roz în mijloc şi foarte moale, iar în Franta se numeşte tartare aller-retour, carnea fiind puţin friptă, cât să aibă o crustă foarte subţire.
Septembrie, luna tulburelului
Acest început prietenos de septembrie este un timp ideal pentru unul dintre cele mai importante momente din activitatea unui vinificator: culesul. Acum se concretizează munca de pe parcursul unui an de zile, în care viile au fost îngrijite. Tot acum se stabilesc strugurii care au înregistrat cea mai bună performanţă şi care se vor valorifica în vinuri deosebite.
considerat cel mai potrivit mod de a culege strugurii, deoarece nu dăunează nici plantei şi nici strugurilor. Cu grijă, unul câte unul, ciorchinii sunt tăiaţi cu foarfece speciale şi aşezaţi în coşuri sau găleţi de plastic. Ciorchinii nu trebuie rupţi cu mâna, pentru că, astfel, se poate rupe coarda viei, devenind foarte sensibilă la frig. Culesul mecanic, folosind combine de ultimă tehnologie, este foarte avatajos, mai rapid şi efectiv, însă există un factor de risc: ruperea pieliţelor boabelor, care poate duce la oxidarea mustului.
O regulă dictată tot de tradiţie este că via nu se culege pe ploaie. Apa de pe strugurii poate ajunge în must, diluându-l şi scăzând calitatea vinului. O regulă mai puţin ştiută este că strugurii nu ar trebui culeşi nici dimineaţa devreme, când sunt plini de rouă. În schimb, destul de des practicat de vinificatorii cu renume este culesul pe timp de noapte, care protejează strugurii de căldură şi ajută la păstrarea unui nivel scăzut de astringenţă. Uberland, produs din struguri din Podgoriile Recaşului. Inspirat din tehnicile de fabricare a marilor vinuri italiene, Cuvee Uberand este făcut din strugurii care nu sunt culeși atunci când ajung la maturitate deplină, ci sunt doar tăiaţi, lăsaţi să se deshidrateze o vreme în vie, astfel încât mustul să ajungă la un maximum de concentrare.
În mediul rural, culesul viei este un prilej de sărbătoare, în care oamenii se întâlnesc, se sfătuiesc şi se ajută reciproc, pornind de la ideea că vinul trebuie făcut la fel cum este şi băut, cu zâmbetul pe buze şi într-o companie plăcută. Aşadar, pentru cei care se pregătesc de culesul viei, asiguraţi-vă că este momentul potrivit şi bucuraţi-vă din plin de această activitate.
Patricia Kaas la Bolta Rece
„Iubita cântăreaţă a luat cina, marţi seara, 18 iunie, în localul Bolta Rece din Iaşi, acolo unde s-a arătat încântată de preparatele cu specific românesc. La plecare, organizatorii concertului nu i-au mai pus la dispoziţie Mercedesul S Class solicitat de Patricia Kaas pe durata evenimentului, artista având alt mijloc de transport.
Reprezentanţii localului au precizat că după ce s-a delectat cu o tochitură moldovenească, artista a fost aşteptată în faţa restaurantului de Remus Truică, fostul ei amant. Cei doi au plecat ulterior înspre hotelul Bellaria, acolo unde artista a fost cazată.”
Pastorel Teodoreanu – umor si gastronomie
Cafeaua „Marghiloman” pentru ora 17
Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana”. După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman”, „două marghilomanuri” sau „o marghilomană”. Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească”, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua Marghiloman era la mare cinste.